UNIVERSUL DIN NOI

II. ANTITEZE.

Intr-un articol precedent, ma interogam asupra consecintelor liberalismului economic aplicat de la Keynes incoace in economiile occidentale si asupra impactului mondial pe care acest model l-a provocat. Desi foarte functional pana prin anii '70-'80 ai secolului trecut in blocul capitalist, rigiditatea relativa a mecanismelor sale, schimbarea modelelor sociale de la acea epoca, dar mai ales socurile petroliere si apropierea marelui ciclu de continua dezvoltare spre un final au determinat guvernele acestor economii sa caute un model mai adaptat.

Ratele inalte ale cresterii economice, acumularea marelor rezerve de capital, industrializarea excesiva, toate se apropiau de un climax. Din acel moment fenomene contrare au inceput a se evidentia : cresterea somajului, inflatii, iar de aici o varietate de crize fiscale. Modelul liberal keynesian era evident aproape de epuizare. In acest context, un nou model de gandire economica a inceput a se structura : modelul neoliberal.

Acest model presupunea o deregulare mai pronuntata a economiilor, o descentralizare aproape totala a controlului asupra economiei, o extrapolare a conceptului de ''laissez-faire''. Liberalizarea pietelor de capital si a comertului a fost din ce in ce mai evidenta. Aderarea la organizatiile internationale comerciale si incheierea unor acorduri cu organismele internationale financiare, ca BERD si FMI au fost din ce in ce mai des intalnite in economiile lumii. Modificarea politicilor fiscale care presupuneau deficite mai mici prin reducerea politicilor sociale si mentinerea balantei de plati au dat rezultate in unele tari, cum ar fi Chile care a cunoscut o reala crestere economica sub dictatura neoliberala a lui Augusto Pinochet si a continuatorilor politicilor sale.

Liberalizarea comertului a presupus o liberalizare a importurilor, in primul rand prin eliminarea barierelor tarifare la import. Drept consecinta, tarile puternic dezvoltate cu o cota foarte importanta a exporturilor din PIB au intrat intr-o perioada de puternica crestere, beneficiind de posibilitatea comercializarii produselor economiilor lor pe un segment de piata mult mai mare si mult mai simplu de acces. Privatizarea masiva a intreprinderilor de stat a devenit de asemenea un pilon de baza al gandirii neoliberale, argumentand ca este necesara privatizarea acelor intreprinderi care sunt gestionate ineficient de catre stat. Modelul economiei hiper-liberalizate a beneficiat astfel economiilor deja puternice, cu infrastructuri adaptate, cu un antreprenorialism puternic pronuntat si cu excedente de capital capabile de a fi directionate in economiile care veneau sa imbratiseze acest concept si care se deschideau fluxurilor de capital venite din exterior, realizand profituri enorme, care reinvestite aveau sa genereze si mai mult profit.

Dar rezultatele pozitive ale aplicarii neoliberalismului au fost limitate doar la cateva cazuri de succes. Exemplul statului Chile, sau chiar a Marii Britanii, sau a Islandei sunt relevante bineinteles. Totusi, chiar si aici, desi in ansamblu nivelul macroeconomic a inregistrat cresteri puternice, la o privire mai atenta se observa degradari greu de contestat. Cazul Islandei care a suferit un faliment bancar total in timpul crizei financiare din 2008 ilustreaza bine falimentul sistemului financiar promovat de ideologia neoliberala, vizand circulatia libera a capitalului si financializarea acestuia (de exemplu: transformarea salariilor viitoare in bunuri derivate care pot fi capitalizate ). Sporirea somajului in Marea Britanie si indatorarea excesiva a acesteia este alta consecinta negativa a neoliberalismului. Tarile ex-sovietice au cunoscut si ele tranzitia brutala de la o economie planificata si dictata de la Kremlin la o economie care se autointitula libera, o privatizare prost gandita a bunurilor statului, deschiderea pietei interne produselor importate fara aplicarea unor masuri de sustinere a propriilor producatori care a dus in mare parte la colapsul acestora, a distrugerii locurilor de munca existente si la slabirea excesiva a antreprenoriatului tarilor respective.

Totusi, cel mai notabil esec al aplicarii masive a preceptelor gandirii neoliberale ramane Argentina care a intrat in colaps economic total dupa ce cunoscuse anterior o crestere economica aproape sistematica, bazata in mare parte pe exportul bunurilor industriale si mai ales agroalimentare. Semnand o serie de acorduri cu institutiile de creditare internationale, la scurt timp Argentina s-a vazut inglodata in datorii externe uriase. Devaluarea monedei nationale care a urmat a dus la cresteri spectaculoase a inflatiei, scaderea consumului, somaj exacerbat, reducerea politicilor sociale, sporirea saraciei si chiar crearea unei noi clase sociale de saraci, falimentarea intreprinderilor, inclusiv a celor publice, scaderea drastica a investitiilor si in final un adevarat colaps al economiei.

Relansarea a fost implementata incepand din 2003, odata cu venirea administratiei presedintelui Kirchner la putere. Acesta a pledat pentru rambursarea totala a creditelor catre FMI, reevaluarea monedei nationale, reorientarea cheltuielilor publice, relansarea consumului intern, relansarea exporturilor. La scurt timp dupa implementarea noului model economic, Argentina a cunoscut o dezvoltare foarte dinamica a tuturor sectoarelor economiei, retractarea somajului, redeshiderea fabricilor falimentate de criza precedenta, o ameliorare vizibila a efectelor politicilor sociale, ridicarea nivelului de trai.

In concluzie, este evident ca modelul neoliberal are prea multe defecte pentru a putea fi considerat un model economic de succes. In cel mai bun caz, neoliberalismul este o politica de succes a FMI-ului si altor forte rezultante din dorinta unor entitati extranationale de a fluidiza economiile nationale si a le supune unor mecanisme unice de control. Neoliberalismul devine astfel un instrument periculos promovat activ de statele superdezvoltate ale lumii in statele emergente pentru a le controla economiile, si a le transforma in neo-colonii, in furnizori de materii prime si brate de munca ieftina.

Si atunci, care model este mai bun pentru Republica Moldova?
O economie mixta apare ca o solutie de echilibru, altfel spus: implementarea unui pachet de masuri economice menite sa asigure o buna functionare a unui sistem care inca incearca sa departajeze umbra lasata de sistemul centralizat sovietic, dar care se simte vulnerabil intr-o lume unde capitalul circula nerestrictionat, unde competitia dura si libera creaza bariere vizibile pentru dezvoltarea antreprenoriatului acasa. O economie mixta presupune o economie libera de tip ''laissez-faire'' coordonata pe de o parte de un pupitru de planificare centralizata a economiei din partea guvernului, iar pe de alta de actorii privati. In cazul in care ambii actori si-ar putea asuma un ''comportament disciplinat'' si o respectare a principiilor economiei mixte, Republica Moldova ar avea o sansa reala de a finaliza cu succes dura sa tranzitie spre lumea prospera a economiilor libere din secolul XXI.

va urma.